De veghe cu prețul vieții

Ludmila Capcelea este directorul Spitalului Raional Florești. În trecut a absolvit Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, dar și Școala de Management în Sănătate Publică. Aceasta a ocupat mai mult de 4 ani funcția de vice-director al instituției.

  • Doamna Capcelea, bună ziua. Pentru început aș vrea să știu cu ce emoții ați început ziua de muncă?
  • Astăzi, 7 aprilie, este celebrată Ziua Mondială a Sănătății, zi în care conștientizăm valoarea supremă a sănătății. Semnificația acestei zile este foarte importantă și evidentă, în deosebi pe fondalul pandemiei Covid-19. Această zi are amprenta optimismului datorată derulării în țară a vaccinării dar și tristeții nemărginite pentru pierderile colosale a resurselor umane din sistemul de sănătate. Personalul medical stă mereu de veghe pentru sănătatea noastră, uneori cu prețul propriei vieți.
  • Astăzi sărbătorim Ziua Mondială a Sănătății. Cum este celebrată această dată la Spitalul Raional Florești?
  • Semnificația acestei zile a devenit mult mai apreciată de întreaga omenire din momentul declanșării pandemiei de Covid-19. Personalul medical al IMSP SR Florești muncesc cu dedicație și responsabilitate sporită în condiții mai dificile ca de obicei
  • Sloganul de anul acesta al campaniei lansate de Organizația Mondială a Sănătății este „Pentru o lume mai echitabilă și mai sănătoasă”. Cum reușește Spitalul Raional Florești să asigure accesul echitabil la servicii medicale pentru pacienți în aceste condiții deloc ușoare? Ce măsuri ați întreprins?
  • Pentru accesibilitatea permanentă a întregii populații raionului la servicii medicale calitative și sigure au fost efectuate modificări în structura organizatorică a instituției, au fost reprofilate paturile instituției și creată o secție nouă Covid-19, pe 60 paturi. Resursele umane au fost instruite corespunzător pentru a activa în cadrul secției nou create. Pentru siguranța tuturor pacienților și angajaților au fost modificate fluxurile în instituție.
  • În opinia Dvs, de ce s-au înrăutățit atât de mult lucrurile la capitolul infecția COVID-19 în Republica Moldova, inclusiv în raionul Florești?
  • Nerespectarea restricțiilor, ignorarea recomandărilor, subaprecierea severității bolii, prezența și distribuirea masivă a știrilor false au contribuit la creșterea drastică a numărului de infectați.
  • Cum credeți, din ce cauză se întâmplă acest lucru? Oamenii nu cred în COVID, nu sunt suficient informați, încurcă simptomele?
  • Unele persoane nu cred in Covid, altele sunt dezinformate sau cred în știri false.
  • Dacă e să faceți comparație cu perioada până la pandemie, s-a schimbat profilul pacienților cărora le-ați oferit asistență pe parcursul anului 2020? Mă refer în special la grupurile social-vulnerabile, cărora le-a fost afectat vizibil accesul la servicii, inclusiv de sănătate.
  • Pe parcursul anului 2020 a scăzut numărul pacienților tratați pe profilul Îngrijiri cronice. Deoarece persoanele de vârsta a treia sunt cele mai vulnerabile în fața virusului, o perioadă s-au sistat serviciile medicale prestate lor. Pacienților social-vulnerabili s-a oferit asistență medicală la orice adresare, ca de obicei.
  • Statisticile arată că foarte mult personal medical se infectează, din păcate. Echipamente de protecție și materiale au fost oferite, instrucțiuni și instruiri s-au făcut, dar totuși ceva nu funcționează. De ce credeți că avem atât de multe cadre infectate?
  • Comparativ cu alte instituții spitalicești din țară, IMSP SR Florești înregistrează un număr mult mai mic de personal medical infectat.
  • În ce mod autoritățile locale au venit în suportul instituției Dumneavoastră în lupta cu pandemia?
  • Fondatorul, Consiliul Raional Florești chiar de la declanșarea pandemiei a deschis un cont în care angajații instituțiilor bugetare au contribuit financiar, fapt pentru care ne exprimăm toată gratitudinea. Fondatorul a îmbunătățit esențial condițiile hoteliere din secția Covid 19, a contribuit financiar la procurarea unei mașini industriale de spălat rufe, a unui Generator de oxigen și la procurarea buteliilor de oxigen, care este vital necesar pacienților. Suma totală a contribuțiilor APL pentru combaterea infecției cu SARS CoV-2 depășește 2 mln. lei.
  • Cunoaștem despre experiența frumoasă de colaborare a Spitalului Raional Florești cu organizații internaționale, cum ar fi exemplul Fundaţiei MAX MaaktMogelijk(MAX face Posibilul) din Olanda. Partenerii externi v-au ajutat în depășirea provocărilor cauzate de COVID-19?
  • Fundația Max face Posibilul, de asemenea a susținut enorm instituția noastră în această perioadă dificilă. Echipament personal de protecție ne-a fost donat în 2020 din partea fundației în sumă de peste 400 mii lei. Ne-au susținut financiar cu 600 mii lei la procurarea generatorului de oxigen. Ne-au acordat un lot de consumabile și echipament de protecție în sumă de 77 mii lei.
  • La un an de pandemie, la ce concluzii ați ajuns?
  • Tratamentul și grija pe care le manifestă zilnic lucrătorii medicali, dedicația față de profesie și profesionalismul sunt cheia încrederii că vom depăși acest pericol imens pentru umanitate-pandemia Covid-19. Aceasta va fi posibil doar având o rată înaltă de vaccinare a populației.
  • În contextul evoluției COVID-19 în Moldova, ce provocări credeți că vă stau în față până la sfârșitul acestui an și de ce ar fi nevoie pentru mai multă echitate în sănătate?
  • Epuizarea lucrătorilor medicali, obosirea societății pot deveni obstacole severe în lichidarea pandemiei. Este nevoie de o mobilizare a întregii societăți cu un efort maxim din partea fiecăruia de a respecta toate restricțiile fără excepție.
  • Și la final, ce mesaj ați avea către toți locuitorii raionului Florești?
  • Fiți vigilenți și precauți!!! Informați-vă doar din surse oficiale! Aveți grijă de propria sănătate și a celor dragi!!!

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului „Echitate în sănătate prin responsabilizare socială” implementat de Crucea Roșie din Elveția în parteneriat cu Asociația Obștească  „CASMED”, Asociația Obștească „HOMECARE” și Spitalul Raional Florești, cu susținerea financiară a Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.