Anul 2020 a fost un an în care s-a muncit mult, dar și un an în care s-a reușit să se realizeze multe obiective propuse, în pofida tuturor dificultăților întîmpinate.
S-a continuat implementarea proiectelor de modernizare a IMSP ,,Spitalul Raional Florești”, director – dna Ludmila Capcelea și transformarea acestuia într-o instituție modernă, disponibilă pentru a acorda servicii de calitate locuitorilor din raionul nostru.
La 22 ianuarie 2021 a fost organizată recepția lucrărilor finalizate în Secția Terapie, care a fost reparată capital.
,,Renovarea secției era o necesitate stringentă. Aici se spitalizează persoanele cu patologii pulmonare, gastrointestinale și cardiovasculare.” – a specificat dna A. Rîșneac, șef de secție.
S-a schimbat totul, de la tavan şi pardoseală, pînă la instalaţiile electrice, de încălzire și sanitare, mobilier, geamuri şi uşi.
Menționăm că, toate lucrările au fost efectuate în patru etape pentru a nu sista activitatea secției și pentru a nu lipsi pacienții de ajutorul necesar.
Toate cheltuielile au fost suportate de Fondator. Pentru etapa a patra, finală, a renovării Secţiei Terapie, Consiliul raional a investit suma de peste 2 ml 237 mii de lei. Lucrările au fost efectuate de către SRL „Flerixon”, conducător – Gheorghe Covaş. Au fost reparate 2 săli de proceduri, 3 birouri ale medicilor, 2 birouri ale asistentelor medicale şi infermierelor, 12 saloane pentru pacienți cu capacitatea de aproximativ 40 de paturi, cantina și sufrageria. Secția acum dispune de 2 săli de baie renovate și 5 blocuri sanitare. Este cald, curat, bine și sunt toate condițiile pentru muncă și tratament. În prezent, în secție activează 2 medici, 10 asistente medicale și 9 lucrători auxiliari.
Subliniem că, în această instituție permanent se efectuiază lucrări de renovare şi modernizare. Contribuţia substanțială la efectuarea tuturor lucrărilor o aduce Consiliul raional Floreşti în calitate de Fondator al instituției, care monitorizează şi verifică lucrările şi alocă surse financiare. Preşedintele raionului – dl Ştefan Paniş, consideră prioritar crearea condițiilor de muncă și de acordare a serviciilor medicale mai bune, motivarea în plus pentru personal de a spori calitatea serviciilor prestate în instituție și, totodată, oferirea pentru pacienți a unei deserviri mai moderne, mai prietenoase, astfel îmbunătățind imaginea spitalului.
În această zi, dl Ștefan Paniș împreună cu dl Gheoghe Gancear – vicepreședintele raionului, președintele Comisiei de recepționare a lucrărilor executate, dna Natalia Bogdan – șef al Direcției Economie și Atragere a Investițiilor, dna Ludmila Capcelea – director al IMSP “Spitalul Raional Floreşti”, dl Mihail Burușciuc – șef al Serviciului Economic și dl Valeriu Corolevschi – șef al Serviciului tehnic și gospodărie, au mers și au vizitat obiectele din instituție care necesită de a fi reparate și readuse la condițiile necesare pentru a fi folosite întru lărgirea spectrului de servicii prestate, dotarea instituției, eficientizarea activității, ținînd cont de necesitățile și confortul pacienților și al personalului. Menționăm că, pentru anul 2021 Consiliul raional preconizează a demara lucrările în Secția Neurologie din Blocul Terapeutic al instituției.
Astăzi, IMSP “Spitalul Raional Florești” are potenţial și merită a fi numit în categoria spitalelor regionale, care prestează servicii de calitate.