SPITALUL RAIONAL FLOREȘTI -150 DE ANI DE VIAȚĂ

În curgerea sa ireversibilă, timpul își lasă amprenta prin urme adânci, de neșters, urme de o valoare imensă.
Astăzi, 7 noiembrie, se împlinesc un veac și jumătate de la înființarea instituțională al Spitalului Raional Florești.
Totul începe pe 7 noiembrie 1873 când prin Hotărârea Consiliului de Zemstvă din Soroca a fost înființat spitalul din Florești cu o capacitate de 6 paturi, fiind condus de către medicul Iljitchi care avea în subordinea sa 6 asistenți medicali.
Pe perioda 1880-1902 spitalul a fost condus de către medicul Vladimir Poleacov , absolvent al Facultății de Medicina al Academiei din Kiev, fiind originar din satul Podoima de peste Prut.
Din anii 60 ai secolului trecut se înregistrează o dezvoltare mai furtunoasă a instituției, când în raion au fost repartizați mai mulți tineri specialiști.
Pe perioada 1975-1987 Spitalul a fost transferat pe teritoriul de azi cu o suprafață de 6 ha.
În 1989 a fost terminată construcția edificiilor, toate funcționale și astăzi: 4 edificii curative și 4 edificii auxiliare.
Astăzi Spitalul are o capacitate de 286 de paturi. Mai mulți tineri specialiști de diferite profiluri au venit în raion în anii 1980-1990, care activează cu devotament pâna în prezent. În ultimii ani în raion au fost repartizați tineri specialiști atât cu studii superioare cât și cei cu studii medii care au posibilitatea de ași profesa alegerea cu echipament medical performant.
La dotarea Spitalului pe perioada sa de existență au contribuit : Ministerul Sănătății, Consiliul Raional Florești, Compania Națională de Asigurări în Medicină, cât și sponsori din Olanda prin Fundația “Max Face Posibilul”. Grație implicării active a acestora toate secțiile spitalului se bucura de reparație capitală, ceea ce este foarte important pentru noi, deoarece sănătatea este prioritară și noi încercăm să oferim pacientului toate condițiile ca recuperarea lor să fie maximă.
Tot ce s-a realizat pe parcursul a 150 de ani de activitate este rezultatul unei munci perseverente, enorme și a spiritului de sacrificiu a mai multor generații de angajați, fapt pentru care merită cele mai alese cuvinte de mulțumire și profundă recunoștință.