În contextul desfășurării Zilei Mondiale a Hepatitei – 28 iulie 2026 în IMSP Spitalul Raional Florești s-a organizat o masă rotundă cu genericul „Hepatita – să o înțelegem mai bine”, un apel la eliminarea barierelor care împiedică accesul persoanelor la servicii esențiale de prevenire, testare, diagnostic, tratament și îngrijire.
Mesaje cheie:
Hepatita poate fi prevenită, diagnosticată și tratată. Eliminarea barierelor de acces la servicii medicale înseamnă mai multe vieți salvate.
Depistarea precoce este primul pas spre eliminarea hepatitelor virale. Testarea permite inițierea la timp a tratamentului și prevenirea complicațiilor grave, precum ciroza și cancerul hepatic.
Vaccinarea împotriva hepatitei B rămâne cea mai eficientă măsură de prevenire a infecției și de protejare a generațiilor viitoare.
Tratamentul antiviral este eficient și disponibil. Persoanele diagnosticate trebuie să beneficieze de acces echitabil la îngrijire și tratament, indiferent de statutul social sau locul de trai.
Eliminarea stigmatizării și discriminării persoanelor care trăiesc cu hepatită este esențială pentru creșterea adresabilității la testare și tratament.
Integrarea serviciilor de prevenire, testare și tratament în asistența medicală primară facilitează accesul populației și contribuie la controlul hepatitelor virale.
Protecția împotriva hepatitelor virale începe prin comportamente sigure: vaccinare, utilizarea instrumentarului steril, evitarea expunerii la sânge infectat și testarea periodică a persoanelor cu risc sporit.
Fiecare persoană poate contribui la eliminarea hepatitelor virale prin informare, testare și accesarea serviciilor medicale disponibile.
Împreună putem atinge obiectivul Organizației Mondiale a Sănătății de eliminare a hepatitelor virale ca amenințare pentru sănătatea publică până în anul 2030.
- Aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și acelor din jur!




