Materiale informaționale în contextul Zilei Mondiale fără tutun 2019

Consumul de tutun și expunerea la fumul de tutun cauzează anual în Republica Moldova circa 4700 de decese


În fiecare an, la 31 mai, întreaga lume marchează „Ziua Mondială fără Tutun”, în acest an sub genericul „Tutunul și sănătatea plămânilor”, pentru a crește gradul de conștientizare a populației privind impactul consumului de tutun și a expunerii la fumul de țigară asupra sănătății plămânilor, de la cancer – la bolile respiratorii cronice și promovarea politicilor eficiente de reducere a consumului de tutun.

Consumul de tutun și expunerea la fumul de tutun cauzează anual în Republica Moldova circa 4700 de decese (cca. 12% din totalul deceselor),  peste 60% fiind decese premature, în vârsta aptă de muncă. Bolile cauzate de consumul de tutun fiind: bolile cardiace, cancerul (îndeosebi cancerul pulmonar), bolile cerebrale, diabetul zaharat, bolile pulmonare distructive cronice, ateroscleroza. La nivel global, tutunul este responsabil de circa 8 milioane de decese anual, inclusiv un milion de decese cauzate de expunerea la fumul de tutun (fumatul pasiv).

Menționăm că, pentru a solicita ajutor în renunțarea la fumat cetățenii pot apela Linia verde la numărul de telefon: 080010001, iar în cazul în care a fost încălcat dreptul la un mediu liber de fumul de tutun în locurile publice la numărul 080012300, apelurile fiind gratuite.